Tudor Arghezi
Anul aparitiei: n/a
Autor:Tudor Arghezi
Aparuta (prima oara) in: Volumul "Cuvinte potrivite"
Arta poetica moderna (cu elemente traditionale)[]
Modernismul si traditionalismul sunt doua curente literare aparute unul ca reactie impotriva celuilalt, la sfarsitul secolului al 19-lea, dar manifestate in cea mai mare parte in perioada interbelica. Primul curent era axat pe “natura” interioara umana , omul indepartandu-se de natura , in timp ce al doilea se concentra pe comuniunea omului cu natura si pe credinta in Dumnezeu.
Poezia Testament de Tudor Arghezi este o arta poetica moderna cu elemente traditionale, aparuta in volumul Cuvinte potrivite , care impleteste aceste doua curente mentionate mai sus intr-o maniera originala ilustrand potentialul creator al poetului.
Aceasta poezie prezinta conceptia poetului despre lume, despre viata si despre misiunea artistica pe care acesta o are in raport cu creatia ( tema si viziune) . Poezia apartine lirismului subiectiv deoarece ideea poetica principala contureaza actul creatiei (poetul creeaza) si , de asemenea, intalnim marcile gramaticale ale prezentei eului liric ( verbele la persoana I : “nu voi lasa”, “am prefacut”, “am ivit”, formele pronominale de persoana I : “eu” , adjectivele pronominale posesive la persoana I :”mei”, “mea”).
Poezia este conceputa ca un dialog intre poet si cititor. Particularitatea acestui monolog adresat este aceea ca poetul se adreseaza cititorului ca unui fiu care este demn sa primeasca mostenire creatia sa. Titlul este in corelatia cu ideea poetica deoarece sensul denotativ al acestuia este de act juridic prin care cineva isi lasa averea in posesia urmasilor, avand inteles metaforic in aceasta poezie, deoarece poetul ii lasa cititorului ca “avere” doar creatia sa, despre care el insusi afirma ca este o mostenire modesta : “Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte/ Decat un nume adunat pe o carte” ( prezenta adverbelor “nu”,”decat” indicand contributia modesta). Cu toate acestea, autorul spera ca arta sa va avea un rol important in cunoasterea lumii si a originilor neamului din care face parte cititorul: “Carte mea-i, fiule, o treapta! “.
Din punct de vedere compozitional, poemul este alcatuit din cinci strofe inegale avand ca motiv central “cartea”. Poetul se refera la “arta” in diverse moduri : “hrisof” , “venin si miere”, “ muguri si coroane”, “vioara”, “cuvinte potrivite”. Asadar ideile poetice regasite exprima intr-un limbaj arghezian original viziunea autorului despre lume, viata, si despre misiunea sa artistica. In primul rand cartea este zestrea de cunoastere, de idealuri, de experienta si de istorie a neamului din care provine poetul. Apoi, creatia are rolul de a reflecta profunda comuniune dintre autor si generatiile anterioare si viitoare. De aceea cartea este “liantul intre generatii” fiindca prin ea se pot transmite mai departe toate valorile semnificative pentru acelasi popor. Din acest motiv poetul isi numeste creatia “hrisof”.
A treia idee defineste rolul poetului in societate. Accentul cade pe importanta muncii creatoare fiindca arta izvoraste din limbajul rudimentar al stramosilor pe care acesta trebuie sa il incarce cu semnificatie artistica: “ Ca sa schimbam acum intaia oara/ Sapa-n condei si brazda-n calimara/ Batranii au adunat printre plavani/ Sudoare muncii sutelor de ani”. Aceste versuri accentueaza metaforic ideea ca poetul este primul cititor de carte din neamul sau. Totodata el ilustreaza si munca depusa pentru a crea “arta” , intrucat aceasta este epuizanta, dar nobila :”Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite/[...] Si framantat de mii de saptamani”. Rolul poetului este , asadar, acela de a transfigura uratul in estetic : “Facui din zdrente muguri si coroane”.
Penultima parte revine la rolul artistului si la procesul creatiei. Acest proces este inca odata definit ca simbioza intre talent si efort : “Slova de foc si slova faurita/ Imperecheate-n carte se marita”. “ slova de foc” reprezentand ideea poetica spontana rezultat al talentului creator si al inspiratiei, iar “slova faurita” reprezentand munca epuizanta depusa .
Ultima parte se refera la gratuitatea artei. Autorul considera ca indiferent de viziunea sa, cititorul are dreptul la propria parere. Acesta poate citi opera doar fiindca ii place fara a intra in profunzimea semnificatiilor acestei poezii , insa poetul isi pune creatia in slujba lectorului :” Robul a scris-o , domnul o citeste”.
Poezia Testament de Tudor Arghezi este o arta poetica moderna deoarece exprima relatia dintre poet si creatie atat prin ambiguitatea mesajului transmis, prin limbajul inedit folosit (neologisme : “testament”, ” obscur”; lb populara: “hrisof, condei, branci”), prin estetica uratului , prin subiectivismul textului , cat si prin prozodie ( strofe inegale cu muzicalitate interna grava, solemna), ilustrand totodata si originalitatea creatoare a autorului sau.
Testament - versuri[]
<poem> Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte, Decât un nume adunat pe o carte, În seara răzvrătită care vine De la străbunii mei până la tine, Prin rapi şi gropi adânci Suite de bătrânii mei pe brânci Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Aşeaz-o cu credinţa căpătâi. Ea e hrişovul vostru cel dintâi. Al robilor cu săricile, pline De osemintele vărsate-n mine.
Ca să schimbăm, acum, intâia oară Sapa-n condei şi brazda-n calimară Bătrânii au adunat, printre plavani, Sudoarea muncii sutelor de ani. Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite Eu am ivit cuvinte potrivite Şi leagane urmaşilor stăpâni. Şi, frământate mii de săptămâni Le-am prefecut în versuri şi-n icoane, Făcui din zdrenţe muguri şi coroane. Veninul strâns l-am preschimbat în miere, Lăsând întreaga dulcea lui putere Am luat ocara, şi torcând uşure Am pus-o când să-mbie, când să-njure. Am luat cenuşa morţilor din vatră Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră, Hotar înalt, cu două lumi pe poale, Păzând în piscul datoriei tale.
Durerea noastra surdă şi amară O grămădii pe-o singură vioară, Pe care ascultând-o a jucat Stăpânul, ca un ţap înjunghiat. Din bube, mucegaiuri şi noroi Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi. Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte Si izbăveste-ncet pedesitor Odrasla vie-a crimei tuturor. E-ndreptăţirea ramurei obscure Ieşită la lumină din padure Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi Rodul durerii de vecii întregi.
Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slovă de foc şi slovă faurită
Împarechiate-n carte se mărită, Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte. Robul a scris-o, Domnul o citeşte, Făr-a cunoaşte ca-n adîncul ei Zace mania bunilor mei.